
În ziua de 1 Mai, în localitatea vâlceană Măciuca, se va desfășura cea de-a VIII-a ediție a competiției de ciclism Bike Fest Damila Măciuca. Competiția organizată de Damila în parteneriat cu Fundația Dumitru Drăghicescu este înscrisă în calendarul competițional al Federației Române de Ciclism.
La această ediție se vor desfășura 2 curse: cursa MTB - 65 km, cu start din Drăgășani la ora 10:00 și cursa de șosea – 35 km, cu start din comuna Măciuca la ora 10:30. Ambele curse vor avea punctul de sosire în comuna Măciuca, localitatea unde societatea Damila își are sediul social.
“Competiția de ciclism Bike Fest Damila Măciuca are drept scop promovarea unui stil de viață sănătos, reducerea inegalităților sociale dintre mediul rural și mediul urban, precum și punerea în valoare a farmecului podgoriilor Drăgășani și a zonelor rurale adiacente Drăgășaniului. De aceea, participarea la această competiție nu implică nicio taxă de participare, ci numai entuziasm și bună dispoziție” a declarat Daniel Remus Nițu - director general Damila.
Organizatorii așteaptă participarea a peste 250 de iubitori de ciclism, de toate vârstele, profesioniști și amatori, din județele Vâlcea, Olt, Gorj, Argeș, Ilfov, Prahova și nu numai.
Înscrierile se pot face pe site-ul damila.ro sau pe pagina de facebook a evenimentului.
Primii trei clasați la categoria OPEN vor primi premii în bani și în produse destinate cicliștilor, iar câștigătorii curselor pe categorii de vârste și sex vor primi premii speciale, oferite de organizatorii și sponsorii ediției.
„Avem în cadrul companiei Damila angajați care se înscriu la cursele din cadrul Bike Fest și avem angajați care revin ca voluntari de la o ediție la alta și participă activ la organizarea acestei competiții. În mare parte succesul în creștere al Bike Fest Damila Măciuca li se datorează și le mulțumim și pe această cale pentru generozitatea și implicarea de care dau dovadă. Aceștia își doresc să fie o sursă de inspirație pentru comunitatea în care trăiesc și muncesc, și, credem noi, reușesc cu succes.”, a declarat Olivia Dobra - manager HR Damila

Cursa 35 km, competitie de sosea, inscrisa in circuitul FRC
Oveselu (comuna Maciuca) -> Giulesti (comuna Fârtatesti) -> Rusanesti (comuna Fârtatesti) -> Afânata (comuna Fârtatesti) -> Otetelisu (comuna Balcesti) -> Babeni-Oltetu (comuna Diculesti) -> Valea Mare -> Batasani (comuna Valea Mare) -> Margineni (comuna Valea Mare) -> Draganu (comuna Valea Mare) -> Popesti (comuna Maciuca) -> Oveselu (comuna Maciuca)
Configurare ruta: https://www.strava.com/routes/18012433
Elevatie 180 - 235 m
Cursa 65 km, competitie de MTB
Dragasani (Primaria Dragasani) -> Borosesti (comuna Sutesti) -> Stefanesti -> Lungesti -> Ramesti (comuna Susani) -> Stoiculesti (comuna Susani) -> Susani -> Usurei (comuna Susani) -> Sârbi (comuna Susani) -> Madulari -> Dimulesti (comuna Madulari) ->Bocsa (comuna Maciuca) -> Popesti (comuna Maciuca) -> Oveselu (comuna Maciuca)
Configurare ruta: https://www.plotaroute.com/route/798712?units=km
Elevatie 157 - 360 m
Fiecare dintre cei prezenti la linia de start va primi un kit de concurs. Pe parcursul cursei vor fi amplasate puncte de hidratare si asistenta medicala. Toti cei care vor trece linia de finish vor primi medalii de finisher, iar primii trei sositi la fiecare cursa vor primi medalii de câstigator si premii surpriza oferite de sponsorii evenimentului.
Concursul este inscris in calendarul Federatiei Române de Ciclism https://www.federatiadeciclism.ro/calendar/
Participarea la concurs nu implica taxa de participare si se face pe baza de inscriere:
- completând formularul: http://bit.ly/2UCDlyi
- sau la nr. de telefon 0724 060 201
Va asteptam cu drag si multa energie!